A***** G**** Ş*******
InculpatÎn baza art. 485 alin 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila cu inculpatul A***** G**** Ş******* cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Noul Cod penal, obiect al cauzei de urmărire penală cu nr. 82/D/P/2015. Dispune trimiterea, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti, a dosarului de urmărire penală Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila în vederea continuării urmăririi penale faţă de inculpatul A***** G**** Ş******* cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Noul Cod penal. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală suma de 260 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Ispas Sorin Constantin (delegaţie pentru asistenţă juridică din oficiu cu nr. 3071 din 05.10.2017) rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 300/2017 din 15.12.2017termen la data de 15.12.2017 sala 1 ora 9,00 faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 17.11.2017termen la data de 17.11.2017 faţă de lipsa inculpatului şi a apărătorului desemnat din oficiu
Incheiere de sedinta din 13.10.2017