D****** C****** M****** C* D*** P**** A***
ReclamantI************ D* P****** A* J******** A****
PârâtRespinge excepţia de litispendenţă şi restituie dosarul nr. 2996/109/2017/a1 la completul iniţial învestit. Respinge cererea de suspendare a executării. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 712/2017 din 22.05.2017Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către reclamant, pentru studiul întâmpinării depusă de către pârât, care i-a fost comunicată la acest termen de judecată, în vederea formulării susţinerilor/apărărilor corespunzătoare. Proroga, la termenul următor, discutarea în contradictoriu a excepţiilor procesuale invocate prin întâmpinarea depusă de către pârât al dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la 22 mai 2017, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 mai 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 08.05.2017