M********* B*** M*** P*** P*****
Apelant ReclamantG****** L******* M******
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de către reclamantul Municipiul Baia Mare, împotriva sentinţei civile nr. 5155/21.06.2017 a Judecătoriei Baia Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că admite şi capătul de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere şi, în consecinţă, obligă pe pârâta G****** L******* M****** la plata către reclamantul Municipiul Baia Mare a sumei de 908,81 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data de 30.03.2016, precum şi la plata în continuare, până la plata efectivă a sumei datorate cu titlu de chirie, a unor penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 19.12.2017.
Hotarare 1730/2017 din 19.12.2017Amână pronunţarea în cauză pentru data de 19.12.2017, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2017