S* G***** P*** S**
ReclamantC***** V********
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC G.P. SRL în contradictoriu cu pârâta C.V. Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în condiţiile prevăzute de art. 396 alin.2 Cod procedură civilă azi, 23.02.2018.
Hotarare 269/2018 din 23.02.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 23 februarie 2018, pronunţarea urmând a se face în conformitate cu prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2018Acordă termen la data de 09.02.2018, ora 12:00, pentru a da posibilitate reprezentantului reclamantei să studieze înscrisurile depuse la dosar la termenul de azi.
Incheiere de sedinta din 15.01.2018Acordă termen la data de 15.01.2018, ora 12:00, în vederea emiterii unei adrese către pârâtă
Incheiere de sedinta din 15.12.2017Respinge excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş, excepţie invocată de instanţă din oficiu. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la 15.12.2017 Fără cale de atac. Pronunţată în condiţiile prevăzute de art. 396 alin.2 Cod procedură civilă azi, 06.12.2017
Incheiere de sedinta din 06.12.2017Având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a da posibilitate părtilor să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul prevederilor art. 396 alin.1 Cod procedură civilă, va amâna pronuntarea la data de 06 decembrie 2017, pronuntarea urmând a se face în conformitate cu dispozitiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017