S* D***** S******** S**
ReclamantG****** L** S**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.365,80 lei, reprezentând contravaloare reactivi de laborator, să plătească suma de 1.270,19 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente calculate de la data scadenţei facturii şi până la data de 19.12.2017. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept numai de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusa la Judecatoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 12.04.2018.
Hotarare 3815/2018 din 12.04.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 12.04.2018, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2018