S* A** N*** B******** S*
ReclamantM*** A****
PârâtÎndreaptă eroarea materială din dispozitivul sentinţei civile nr. 1483 din 07.02.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. 30088/4/2017, privind cererea formulată de reclamanta APA NOVA BUCURESTI SA, împotriva pârâtei M*** A****, având ca obiect cerere de valoare redusă, în sensul că se va trece: „domiciliată în Bucureşti, str. George Bacovia, nr. 24, sector 4, citată şi în Bucureşti, Calea Ferentari, nr. 117, sector 5”, aşa cum este corect, în loc de „domiciliată în Bucureşti, Calea Ferentari, nr. 117, sector 5, citată şi în Bucureşti, str. George Bacovia, nr. 24, sector 4”, cum în mod greşit s-a menţionat, Prezenta face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 1483 din 07.02.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. 30088/4/2017. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.04.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.04.2018Admite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei sumele de 1.023,70 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza contractului nr. ANB 5115227/29.09.2011, conform celor 10 facturi fiscale emise în perioada 26.03.2014 – 16.11.2017, precum şi 111,45 lei, reprezentând penalităţi contractuale de întârziere aferente, calculate până la data de 16.11.2017. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 Bucureşti. Executorie de drept. Pronunţată astăzi, 07.02.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1483/2018 din 07.02.2018