S*** P**** S******* C********* M***** S*****
CreditorI************ I********** M***** L***** C*********
DebitorAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile 1677 pronunţată la data de 23 august 2017 de Judecătoria Câmpulung, în sensul că se va trece” Admite în parte cererea. Somează pe debitoare ca în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei să plătească creditoarei suma de 997,65 lei reprezentând contravaloare facturi emise de creditoare, la care se adaugă penalităţi potrivit contractului de închiriere nr.214/19.08.2013. Obligă pe debitoare să plătească creditoarei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta ordonanţă este executorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 1025 al. 1 Cod procedură civilă. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării. Pronunţată în şedinţă publică azi , 23 august 2017.”, în loc de „Admite cererea formulată de creditoarea SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, CUI RO27280123, J03/779/16.08.2010, cu sediul în Câmpulung, str. Piaţa Jurământului, nr. 1, judeţul Argeş, în contradictoriu cu debitoarea Întreprinderea Individuală Mîrzac Lucian Constantin, CUI 25325342 şi nr. de înmatriculare în registrul comerţului F03/299/20.03.2009, cu sediul în Câmpulung, str. Negru Vodă, nr. 86, bl. 2, sc.B, et. 3, ap. 3, judeţul Argeş. Încuviinţează începerea executării silite şi autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate formele de executare, cu respectarea disp.art.813 Cod de procedură civilă, potrivit titlului executoriu sentinţa civilă nr. 1205/2017 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, la data de 22 mai 2017, rămasă definitivă prin neapelare, plus cheltuieli de executare. În conformitate cu dispoziţiile art. 666 al. 6 Cod procedură civilă prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 august 2017.” Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării. Pronunţată în şedinţă publică azi 16 noiembrie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.11.2017Admite în parte cererea. Somează pe debitoare ca în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei să plătească creditoarei suma de 997,65 lei reprezentând contravaloare facturi emise de creditoare, la care se adaugă penalităţi potrivit contractului de închiriere nr.214/19.08.2013. Obligă pe debitoare să plătească creditoarei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta ordonanţă este executorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 1025 al. 1 Cod procedură civilă.Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării. Pronunţată în şedinţă publică azi , 23 august 2017.
Hotarare 1677/2017 din 23.08.2017