B****** M******
Reclamant prin avocat Formagiu Ionela Roxana (fila 12)A******** A**
Pârât prin avocat Ionaş Sânziana (fila 34)Respinge exceptia lipsei calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare. Admite, în parte, actiunea civilă formulată de reclamanta B****** M******, în contradictoriu cu pârâta A******** A**, astfel cum a fost modificată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.790 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru prejudiciul creat. Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 2.079 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariul expertului, raportate la valoarea preten?iilor admise. Compensează cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni. Pronuntată în data de 2 noiembrie 2021, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 1189/2021 din 02.11.2021Amână pronuntarea la data de 2 noiembrie 2021. Pronuntată prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, astazi 20 octombrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021pentru lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Amâna judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.04.2021.
Incheiere de sedinta din 06.11.2020Amână cauza la data de 6 noiembrie 2020 faţă de obiec?iunile la raportul de expertiză formulate de pârâtă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.06.2020În temeiul art.42 alin.6 din Anexa 1 la Decretul nr. 240/14 aprilie 2020, constată suspendată de drept, judecata cauzei, pe durata stării de urgenţă, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Amână cauza la 29 aprilie 2020 faţă de lipsa raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 21.02.2020Amână cauza la 21.02.2020 faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 29.11.2019pentru efectuarea expertizei încuviinţate
Incheiere de sedinta din 13.09.2019pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 24.05.2019pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 29.03.2019pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 31.01.2019pentru a se solicita de la B.L.E. Suceava o listă cu experţi tehnici judiciari în specialitatea "instalaţii interioare" (încălzire şi gaze)
Incheiere de sedinta din 06.12.2018pentru efectuarea expertizei de către noul expert numit în cauză
Incheiere de sedinta din 28.09.2018pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 25.05.2018Amână cauza la 25.05.2018 pentru a se emite adresă expetului în vederea efectuării expertizei dispuse în cauză.
Incheiere de sedinta din 07.03.2018Amână cauza la 07.03.2018 în vederea efectuării raportului de expertiză încuviinţat în cauză.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018Amână cauza la 16.01.2018 în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 29.11.2017