Dosar 3017/100/2017 din 12.09.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3017/100/2017
Data dosar:
12.09.2017
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Contestatie in anulare Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.02.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Respinge contestaţia in anulare

    Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Năsui Ilie, în contradictoriu cu intimaţii Societatea de Asigurare Reasigurare Astra S.A., prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL, şi F***** D* G******** A A***********, împotriva Deciziei civile nr. 989/A pronunţată de Tribunalul Maramureş la data de 12.07.2017, în dosarul nr. 274/336/2014, ca fiind inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, în ceea ce priveşte soluţia dată contestaţiei în anulare având ca obiect Decizia civilă nr. 989/A/2017 sub aspectul soluţiei prin care s-a luat act de renunţarea la judecata apelului formulat de contestatorul Năsui Ilie, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş-Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal. Defintivă în ceea ce priveşte soluţia dată contestaţiei în anulare având ca obiect Decizia civilă nr. 989/A/2017 sub aspectul soluţiei prin care s-a respins apelul formulat intimata Societatea de Asigurare Reasigurare Astra S.A. Pronunţată astăzi, 11.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE JUDECĂTOR

    Hotarare 90/2020 din 11.02.2020
  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 11.02.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.01.2020
  • Sedinta din data de 14.01.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.01.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2020
  • Sedinta din data de 15.10.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână cauza

    Pentru a se reveni cu adrese către toate instituţiile.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2019
  • Sedinta din data de 11.06.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână cauza

    pentru emiterea unei adrese

    Incheiere de sedinta din 11.06.2019
  • Sedinta din data de 16.04.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână cauza

    având în vedere lipsa dosarului nr.274/336/2014 aflat pe rolul ICCJ

    Incheiere de sedinta din 16.04.2019
  • Sedinta din data de 19.02.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână cauza

    având în vedere lipsa dosarului nr.274/336/2014 aflat pe rolul ICCJ

    Incheiere de sedinta din 19.02.2019
  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână cauza

    având în vedere lipsa dosarului nr.274/336/2014 aflat pe rolul ICCJ

    Incheiere de sedinta din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 18.09.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână cauza

    raportat la cererea de amânare formulată de contestator, în vederea ataşării dosarului nr. 274/336/2014

    Incheiere de sedinta din 18.09.2018
  • Sedinta din data de 08.05.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână cauza

    raportat la cererea de amânare şi pentru a se ataşa dosarul nr.274/336/2014

    Incheiere de sedinta din 08.05.2018
  • Sedinta din data de 13.02.2018 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.5 Apel
  • Amână cauza

    faţă de lipsa dosarului nr. 274/336/2014 al Tribunalului Maramureş

    Incheiere de sedinta din 13.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD