S* E******** I************ S** - C** 1******** P*** A************ S****** N**** R***** M****
DebitorC******** L**** A* M*********** B***** – D******* F****** P*** R*********** L****
CreditorU************ T****** D* C********** B********
CreditorS* P******* B* S**
CreditorH******* T****
CreditorPentru analizarea cererii de plată formulată de Direcţia Fiscală, luarea măsurilor ce se impun, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, în acord cu hotărârea adunării creditorilor, în temeiul art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, stabileşte termen administrativ de control la data de 20.04.2023, MA/camera de consiliu, ora 09:00. Fără prezenţa părţilor. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar raportul de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare, în caz de neconformare. De asemenea, să comunice la dosar dovada publicării raportului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în condiţiile prevăzute la art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.
Rezolutie din 08.12.2022S-a depus la dosarul cauzei raportul de activitate prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea continuării procedurii; ataşat acestuia dovada publicării în BPI a raportului de activitate nr.11, a procesului verbal al AGC, publicaţii de vânzare, dovezi privind efectuarea cheltuielilor de procedură. În baza art. 59 alin. 3 din legea 85/2014 acordă termen de control la data de 08.12.2022, MA, camera de consiliu, fără participarea părţilor, pentru continuarea procedurii, în vederea efectuării demersurilor pentru valorificarea activelor rămase în patrimoniul societăţii. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu 5 zile înainte de termenul de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare.
S-a depus la dosarul cauzei procesul verbal adunării creditorilor debitoarei din 18.01.2022 prin care s-a aprobat modificarea Regulamentului de valorificare, în forma propusă de lichidator, raportul de activitate nr.11 al lichidatorului judiciar şi punct de vedere al creditorului Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov. În baza art. 59 alin. 3 din legea 85/2014 acordă termen de control la data de 22.09.2022, MA, camera de consiliu, fără participarea părţilor pentru continuarea procedurii, valorificarea activelor societăţii debitoare, pentru formularea de noi propuneri privind continuarea procedurii. Lichidatorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate, conform art.59 alin.1 din Legea nr.85/2014.
In baza art 59 alin 3 din legea 85/2014 acorda termen de control la data de 28.04.2022 fara participarea partilor pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, în acord cu Hotărârea AGC din data de 12.10.2021. Lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate.
Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor conform AGC din 31.08.2021, acordă termen de control la data de 18.01.2022 M.A.
Incheiere de sedinta din 05.10.2021Pentru continuarea demersurilor de valorificare si continuarea procedurii, acordă termen administrativ de control la data de 5 octombrie 2021
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Pentru continuarea demersurilor de valorificare si continuarea procedurii, acordă termen administrativ de control la data de 11 mai 2021, camera de consiliu.
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Pentru continuarea demersurilor de valorificare si continuarea procedurii, acordă termen administrativ de control la data de 23 februarie 2021, camera de consiliu.
Incheiere de sedinta din 12.11.2020se acordă termen de control la data de 12 noiembrie 2020, pentru continuarea demersurilor de valorificare şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 28.05.2020Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului şi continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019Pentru depunerea dovezii de publicare a tabelului suplimentar în BPI, întocmirea tabelului definitiv consolidat şi formularea de propuneri de continuare a procedurii.
Incheiere de sedinta din 25.04.2019Admite cererea formulată de administratorul judiciar Phoenix Omega I.P.U.R.L. În temeiul art.145 alin.1 lit.A, pct. c din Legea nr.85/2014, Deschide procedura generală a falimentului împotriva debitoarei S.C. ENERGODOT INTERNATIONAL S.R.L. În temeiul art.145 alin.2 lit.a din Legea nr.85/2014, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. În temeiul art.145 alin.2 lit.b din Legea nr.85/2014, Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe Phoenix Omega I.P.U.R.L, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din legea 85/2014. În temeiul art.145 alin.2 lit.d din Legea nr.85/2014, Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, la data de 11.02.2019. În temeiul art.147 din Legea nr.85/2014, Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în vederea efectuării menţiunii, conform Codului de Procedură Civilă, printr-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art.100 alin.1 şi art. 147 alin.2 din Legea nr.85/2014, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe născute în cursul procedurii la data de 21.03.2019. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la data de 19.04.2019. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 17.05.2019. În temeiul art.151 din Legea nr.85/2014, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Stabileşte termen de judecată pentru continuarea procedurii la data de 25.04.2019. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Braşov, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în data de 04.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 120/2019 din 04.02.2019Amână pronunţarea la data de 4 februarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2019pentru discutarea propunerii de intare a debitorului în procedură de faliment
Incheiere de sedinta din 13.12.2018Pentru publicarea tabelului definitiv, propunerea unui eventual plan de reorganizare şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 04.10.2018Pentru completarea raportului de evaluare a bunurilor din patrimoniul debitorului, întocmirea tabelului definitiv şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 24.05.2018Pentru rămânerea definitivă a hotărârilor pronunţate în dosarele asociate 3017/62/2017/a2 şi 3017/62/2017/a3, completarea raportului de evaluare a bunurilor din patrimoniul debitorului şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.04.2018Pentru soluţionarea dosarelor asociate 3017/62/2017/a2 şi 3017/62/2017/a3, evaluarea bunurilor din patrimoniul debitorului, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 25.01.2018În temeiul art.57 al.2 din L85/2014 confirmă administratorul judiciar PHOENIX OMEGA SPRL desemnat de adunarea creditorilor. Pentru soluţionarea dosarul asociat 3017/62/2017/a1, evaluarea bunurilor din patrimoniul debitorului, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 12.10.2017Admite cererea formulată de către debitoarea SC ENERGODOT INTERNATIONAL SRL CUI 16371560 , J08/487/2014, cu sediul în Braşov, str. Zizinului, nr. 123, ap. Birou 4, judeţul Braşov, având ca obiect deschiderea procedurii generale a insolvenţei. În baza art. 71 alin 1 din Legea nr. 85/2014, Constată ca debitoarea este în stare de insolvenţă şi în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolven?ei împotriva debitorului SC ENERGODOT INTERNATIONAL SRL. Desemnează provizoriu administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă TOP EXPERT S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din legea 85/2014, cu o retribuţie provizorie de 3.000 lei+TVA pentru întreaga procedură. Dispune notificarea deschiderii procedurii generale a insolvenţei debitorului, creditorilor debitorului, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni, instanţelor judecătoreşti din raza Tribunalului Braşov, băncilor autorizate la care debitorul are conturi deschise, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă. Prezenta se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune trimiterea tuturor notificărilor ?i efectuarea demersurilor de publicare de către administratorul judiciar, conform prevederilor art.100 din Legea nr.85/2014, precum ?i a celorlalte prevederi cuprinse în Legea nr.85/2014. Dispune ca administratorul judiciar să inventarieze bunurile debitorului conform art.101 din Legea nr.85/2014. Dispune ca debitorul să pună la dispoziţia administratorului judiciar ?i creditorilor care deţin cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe de către creditori la data de 21.07.2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, înregistrarea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor de către administratorul judiciar la data de 11.08.2017. Fixează termenul limită pentru întocmirea, înregistrarea, afişarea şi comunicarea tabelului definitiv al creanţelor de către administratorul judiciar la data de 05.09.2017. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 16.08.2017 şi dispune ca administratorul judiciar să convoace creditorii debitorului. Dispune deschiderea de către debitor şi/sau administratorul judiciar a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Stabileşte termen de judecată la 12.10.2017. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare pentru debitor şi de opoziţie pentru creditori, conform art.71 al.2 din Legea nr.85/2014. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08.06.2017.
Hotarare intermediara 751/2017 din 08.06.2017