U***** F***** C*******
InculpatJ**** M***** V***
Parte civilăÎn temeiul dispoziţiilor articolului 193, alin.2 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul U***** F***** C*******, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a, b, d, n şi o din Codul penal aplică inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, a dreptului de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia şi cu martora Nătânga Crista Alexandra ori de a se apropia de acestea şi a dreptului de a se apropia de locuinţa şi locul de muncă ale victimei. În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a, b, d, n şi o din Codul penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia şi cu martora Nătânga Crista Alexandra ori de a se apropia de acestea şi dreptul de a se apropia de locuinţa şi locul de muncă ale victimei. În temeiul articolului 91 şi articolului 92 din Codul penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani şi 6 luni şi în temeiul art.404 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolelor 94, 95 şi 96 din Codul penal privind modificarea obligaţiilor impuse de instanţă şi revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul articolului 93, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul articolului 93, alin.2, lit.b din Codul penal, impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul articolului 93, alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în cadrul Primăriei comunei Poiana Ilvei. În temeiul articolului 94, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, iar în temeiul articolului 94, alin.2 din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. În temeiul articolelor 25, alin.1 şi 397, alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la articolul 1349 din Codul civil admite acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată J**** M***** V***, jud.Cluj şi în consecinţă obligă pe inculpat să plătească în favoarea acestei părţi civile suma de 5000 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune morale. În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului. În temeiul articolului 276, alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea persoanei vătămate J**** M***** V***. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 aprilie 2019.
Hotarare 1241/2019 din 23.04.2019Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.04.2019Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2019Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2019Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2019Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2019fata de lipsa martorului amana cauza
Incheiere de sedinta din 07.02.2019Apreciază că proba solicitată este necesară şi utilă soluţionării cauzei, va admite cererea formulată, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, termen pentru care se vor cita martorii Mircea Vasile Jiman şi Nătânga Crista Alexandra
Incheiere de sedinta din 29.11.2018pentru respectarea dreptului la apărare amana la 29.11.2018
Incheiere de sedinta din 04.10.2018În vederea precizării poziţiei procesuale a celor două părţi sub aspectul unei eventuale retrageri a plângerii, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 07.06.2018Având în vedere lipsa inculpatului, care deşi avea termenul în cunoştinţă, nu s-a prezentat, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 19.04.2018Având în vedere lipsa inculpatului, care deşi legal citat nu s-a prezentat, va dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la 19.04.2018 După strigarea cauzei şi închiderea dezbaterilor se prezintă inculpatul. Instanţa îi aduce inculpatului la cunoştinţă mersul dezbaterilor, faptul că s-a solicitat de către apărătorul persoanei vătămate să fie luată măsura arestării preventive faţă de acesta şi noul termen acordat în cauză.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018fata de lipsa inculpatului amana cauza la data de 22.02.2018
Incheiere de sedinta din 14.12.2017fata de lipsa de procedură amana cauza la data de 14.12.2017
Incheiere de sedinta din 26.10.2017