Dosar 3024/102/2017 din 08.09.2017

recalculare pensie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3024/102/2017
Data dosar:
08.09.2017
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
recalculare pensie
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.05.2019 la ora 09:00

    Complet: CFma2
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul U G (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale (cu datele de identificare) şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 07.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 615/2019 din 07.05.2019
  • Sedinta din data de 23.04.2019 la ora 09:00

    Complet: CFma2
  • Amână pronunţarea

    emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Mureş pentru achitarea onorariului de expertiză pentru expertul tehnic Nicoară Etelka; Amână pronunţarea în cauză la data de 07 mai 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2019
  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 09:00

    Complet: CFma2
  • Amână cauza

    ? comunicarea unui exemplar din obiecţiunile formulate de reclamant către expert; ? emiterea unei adrese expertului desemnat în cauză să precizeze dacă actualizarea la care face referire în raportul de expertiză respectiv pagina 7 alineatul 2, s-a efectuat la data de 01.01.2016 sau la data 31.12.2009. Să indice care este modul de calcul al actualizării corect, şi dacă Centrul Judeţean Mureş a respectat această actualizare, respectiv acest mod de calcul ; Amână judecarea cauzei la 23 aprilie 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 martie 2019

    Incheiere de sedinta din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 31.01.2019 la ora 09:00

    Complet: CFma2
  • Amână cauza

    ? comunicarea unui exemplar din raportul de expertiză pentru fiecare parte, cu menţiunea ca în cazul în care înţeleg să formuleze obiecţiuni să le depună cu 5 zile anterior termenului de judecată stabilit; ? pune în vedere reclamantului să achite diferenţa până la suma de 1620 lei, respectiv suma de 1120 lei, în contul Biroului de Expertize a Tribunalului Mureş, şi să depună dovada la dosarul cauzei până la termenul stabilit; Amână judecarea cauzei la 14 martie 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 ianuarie 2019

    Incheiere de sedinta din 31.01.2019
  • Sedinta din data de 29.11.2018 la ora 09:00

    Complet: CFma2
  • Amână cauza

    ? Amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată ? Reluarea procedurii de citare cu reclamantul; Amână judecarea cauzei la 31 ianuarie 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 noiembrie 2018

    Incheiere de sedinta din 29.11.2018
  • Sedinta din data de 25.10.2018 la ora 09:00

    Complet: CFma2
  • Amână cauza

    Amânarea cauzei în vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2018
  • Sedinta din data de 02.10.2018 la ora 09:00

    Complet: CFma6
  • Încheiere

    Dispune preschimbarea termenului de judecată fixat în data 02.10.2018 în dosar nr. 3024/102/2017, pentru 25.10.2018. Dispune citarea părţilor pentru noul termen. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 2.10.2018

    Incheiere de sedinta secreta din 02.10.2018
  • Sedinta din data de 04.09.2018 la ora 09:00

    Complet: CFma6
  • Amână cauza

    amânarea cauzei pentru administrarea probei cu expertiza

    Incheiere de sedinta din 04.09.2018
  • Sedinta din data de 26.06.2018 la ora 09:00

    Complet: CFma6
  • Amână cauza

    -amână solutionarea cauzei având în vedere imposibilitatea legalei constituiri a completului de judecată

    Incheiere de sedinta din 26.06.2018
  • Sedinta din data de 24.05.2018 la ora 09:00

    Complet: CFma6
  • Repus pe rol

    -repune cauza pe rol si acordă un nou termen de judecată pentru a se pune în discutie proba cu expertiza solicitată de către reclamant.

    Incheiere de sedinta din 24.05.2018
  • Sedinta din data de 22.05.2018 la ora 09:00

    Complet: CFma6
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 24 mai 2018, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2018
  • Sedinta din data de 29.03.2018 la ora 09:00

    Complet: CFma6
  • Amână cauza

    -încuviintează cererea de amânare formulată de pârâtul MAN pentru lipsă de apărare. -comunicarea actelor depuse cu reclamantul.

    Incheiere de sedinta din 29.03.2018
  • Sedinta din data de 01.02.2018 la ora 09:00

    Complet: CFma6
  • Amână cauza

    -amânarea prezentei cause în vederea revenirii cu adresă către C*** D* P***** S********* A M*****

    Incheiere de sedinta din 01.02.2018
  • Sedinta din data de 05.12.2017 la ora 09:00

    Complet: CFma6
  • Amână cauza

    amânarea cauzei în vederea citării în calitate de pârâtă si a Casei de Pensii Sectorială.

    Incheiere de sedinta din 05.12.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD