S******** D* A******** J******* M****
ReclamantA*** V*****
PârâtB**** L***
PârâtC****** S***** D****
PârâtI*** A**** A*****
PârâtIa act de renunţarea reclamantei Serviciul de Ambulanţă Judeţean Mureş la judecarea capătului de cerere privind pe pârâţii P. A. şi R.I.D. Respinge acţiunea formulată de către reclamanta Serviciul de Ambulanţă Judeţean Mureş în contradictoriu cu pârâţii A.V., B.L., C. S. D., I.A. A., L. C., T. I.şi T. D. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 12 iunie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 738/2018 din 12.06.2018Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 12 iunie 2018, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, urmand ca pronuntarea sa aiba loc potrivit prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2018Repunerea cauzei pe rol in vederea emiterii unei adrese catre unitatea reclamanta. Citarea tuturor partilor cu mentiunea "cauza s-a repus pe rol".
Incheiere de sedinta din 26.04.2018Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 26 aprilie 2018, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2018Acorda un nou termen de judecata pentru comunicarea cererii de renuntare catre paratii Potoceanu si Rogoz. Citarea partilor lipsa si care nu au termen in cunostinta.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018Acorda un nou termen de judecata in vederea emiterii unei adrese catre unitatea reclamanta cu solicitarea de a se comunica la dosar inscrisuri. Citarea partilor lipsa la termenul de judecata de azi si care nu au termen in cunostinta.
Incheiere de sedinta din 12.12.2017