C******* I***
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. Pen, condamnă pe inculpatul C I, , pentru: - 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere in circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu număr fals de înmatriculare , prev de art 334 al 2 CP, - 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoana care nu poseda permis de conducere, prev de art 335 al1 CP totul cu aplic art 38 al2 CP. În baza art.39 alin.1 lit.b CP aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din 9 (nouă) luni închisoare, inculpatul urmând să execute în regim de detenţie, în total 12 luni închisoare. In baza art.83 V.Cod penal revocă suspendarea condiţionată privind pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, aplicată prin Sentinţa penală nr. 18/19.03.2014 a Judecătoriei Sălişte, definitivă la data de 14.04.2014. În baza art.83 V.Cod penal şi art. 15 din Legea de punere în aplicare a NCP, adaugă pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 18/19.03.2014 a Judecătoriei Sălişte, la pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa de un an şi opt luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.274 alin.1 raportat la art.272 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului 250 lei cheltuieli judiciare.
Hotarare 100/2017 din 28.09.2017amână pronuntarea la 28.09.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.09.2017amână pronuntarea la 14.09.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2017