S*** A*** C*******
Apelant ReclamantA******** D* P********** B**** B********* N** N** 6** B********* A
Intimat PârâtDin oficiu dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în practicaua deciziei civile nr. 1175 A/30.03.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a V a Civilă în dosarul nr. 30330/299/2017, care va avea următorul conţinut: „DOSAR NR. 30330/299/2017 ROMÂNIA TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A V- A CIVILĂ DECIZIA CIVILĂ NR. 1175A Şedinţa publică de la data de 30.03.2018 Tribunalul constituit din: PREŞEDINTE: ELISABETA FLORESCU JUDECĂTOR: SORINA CIOBOTARU GREFIER: CLAUDIA STĂNESCU Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea apelului civil formulat de apelantul reclamant S*** A*** C******* împotriva sentinţei civile nr. 7810/20.10.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 30330/299/2017 în contradictoriu cu intimata pârâtă ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI B-DUL BUCUREŞTII NOI NR. BL. 3, SCARA A , având ca obiect Ordonanţă preşedinţială. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au răspuns apelantul reclamant, personal şi asistat de avocat Enăchescu Alexandru cu împuternicire avocaţială la dosar(fila 3), lipsă fiind intimata pârâtă. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care: Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului. Apelantul reclamant, prin avocat solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 7810/20.10.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 30330/299/2017 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului subsidiar de cerere prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată . Apreciază că există o culpă procesuală a intimatei pârâte care ar fi trebuit să ducă la admiterea cererii formulate de reclamant. Prin încheierea din 06.10.2016 instanţa a pus în vedere pârâtei să-şi ducă la îndeplinire obligaţia solicitată de reclamant, fapt care s-a realizat în data de 17.10.2017, sens în care s-a încheiat între părţi un proces verbal la faţa locului, ce atestă faptul că apartamentul reclamantului a fost conectat la reţeaua de apă. Pârâta, din cauza temerii de forţa coercitivă a Statului, de faptul că va fi obligată să-şi aducă la îndeplinire această obligaţie, a pus în executare cererea reclamantului care făcea obiectul Ordonanţei preşedinţiale. În aceste condiţii, culpa procesuală aparţine intimatei pârâte care pe parcursul judecăţii a dus la îndeplinire pretenţia reclamantului. Al doilea element pentru care apreciază că ar fi trebuit să se admită acest capăt de cerere în subsidiar pentru care s-a formulat apel, îl reprezintă punerea în întârziere a Asociaţiei de Proprietari. În data de 31.08.2017 reclamantul a depus la Registratura Asociaţiei de Proprietari, notificarea nr. 28 prin care a solicitat realizarea branşării-obiectul Ordonanţei preşedinţiale. De asemenea, în data de 05.09.2017, reclamantul a reiterat cererea de branşare de urgenţă a apartamentului, sens în care a trimis o notificare prin poştă, cu confirmare de primire şi conţinut declarat, conform dovezii depuse la dosar. Or, înainte de a introduce cererea, reclamantul a pus în întârziere de două ori pe Asociaţiei de Proprietari, punere în întârziere care s-a realizat a treia oară prin cererea de chemare în judecată. Invocă în susţinerea apelului art. 1522 C.p.civ. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţial conform actelor pe care le depune la dosar”. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.12.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.12.2018Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că : Obligă pârâta la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei . Obligă intimata pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.03.2018
Hotarare 1175/2018 din 30.03.2018