Dosar 3035/102/2017 din 12.09.2017

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3035/102/2017
Data dosar:
12.09.2017
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2017 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A.K.(cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta S.C. W.M. S.R.L. ( cu datele de identificare). Anulează decizia nr. 330/09.07.2017 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la efectuarea în Revisal a menţiunilor corespunzătoare anulării deciziei nr. 330/09.07.2017. Obligă pârâta la plata despăgubirilor băneşti egale cu toate drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1 - 20 august 2017, precum şi la plata concediului de odihnă neefectuat în anul 2017. Drepturile băneşti mai sus menţionate vor fi actualizate cu rata inflaţiei, de la data scadenţei lunare a fiecărui drept şi până la plata efectivă a debitului. Respinge restul pretenţiilor reclamantului, ca nefondate. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 19.12.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 1055/2017 din 19.12.2017
  • Sedinta din data de 12.12.2017 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area în cauză la data de 19 decembrie 2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2017
  • Sedinta din data de 28.11.2017 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area în cauză la data de 12 decembrie 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD