Dosar 3039/277/2017 din 29.11.2017

intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3039/277/2017
Data dosar:
29.11.2017
Instanta:
Judecătoria Pătărlagele
Departament:
Civil-Penal
Obiect:
intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.04.2018 la ora 09:00

    Complet: P.4
  • Admis fond în parte

    În temeiul art. 598 alin.1 lit.d Cod de procedură penală admite în parte contestaţia la executare formulată de petentul condamnat LUNGU Florentin. Constată că fapta prevăzută de art. 253 ind.1 alin.1 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal, constând în aceea că, în calitatea sa de primar al oraşului Nehoiu, a atribuit contractul nr. 12451/30.10.2012 către SC Transervcons Andi SRL Nehoiu, reprezentată de Burlacu Elena Iulica, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare prin sentinţa nr. 24/23.01.2015, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 873/277/2014 a fost dezincriminată prin Legea nr. 193/2017. Constată încetarea tuturor consecinţelor penale ce decurg din hotărârea susmenţionată, cu privire la această faptă. Respinge contestaţia la executare cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 253 ind.1 alin.1 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal, constând în aceea că, în calitatea sa de primar al oraşului Nehoiu a dispus plata contravalorii facturii fiscale nr. 000262 din 13.10.2009, emisă de SC Prodfor SRL, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare prin sentinţa nr. 24/23.01.2015, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. 873/277/2014, ca neîntemeiată. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni stabilită de instanţă, în baza art. 33 lit.a-art. 34lit.b Cod penal anterior, prin sentinţa penală nr. 24/23.01.2015, în pedepsele de 2 ani (pentru fapta comisă în legătură cu SC Prodfor SRL) şi 2 ani şi 2 luni închisoare (pentru fapta dezincriminată). Menţine pedeapsa de 2 ani stabilită de instanţă pentru fapta comisă în legătură cu SC Prodfor SRL şi celelalte dispoziţii ale instanţei în legătură cu această pedeapsă şi în consecinţă: În baza art. 71 Cod penal anterior, menţine pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit. b Cod penal anterior, din momentul rămânerii definitive a sentinţei nr. 24/23.01.2015 şi până la terminarea executării pedepsei de 2 ani. În baza art. 86 ind.1 Cod penal anterior, menţine suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani, compus din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă intervalul de 2 ani stabilit iniţial de instanţă. Menţine toate obligaţiile şi măsurile stabilite iniţial de instanţă, potrivit art. 86 ind.3 Cod penal anterior. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 86 ind.4 Cod penal, care se menţin. În baza art. 71 alin.5 Cod penal anterior, menţine dispoziţia potrivit căreia executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, potrivit art. 275 alin.2 Cod de procedură penală. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.04.2018.

    Hotarare 46/2018 din 04.04.2018
  • Sedinta din data de 21.03.2018 la ora 09:00

    Complet: P.4
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei la data de 04.04.2018 pentru lipsa apărătorului inculpatului. Emiterea unei adrese către apărătorul ales să-şi asigure substituirea în cazul în care nu se poate prezenta, sub sanc?iunea amendării cu amendă judiciară. Pronunţată în şedinţă publică azi,21.03.2018.

    Incheiere de sedinta din 21.03.2018
  • Sedinta din data de 07.02.2018 la ora 09:00

    Complet: P.4
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei la data de 21.03.2018 având în vedere lipsa apărătorului petentului-condamnat şi pentru a se ataşa dosarul de fond.Pronunţată în şedinţă publică la 07.02.2018

    Incheiere de sedinta din 07.02.2018
  • Sedinta din data de 15.12.2017 la ora 09:00

    Complet: P.3
  • Amână cauza

    Menţine termenul din data de 07.02.2018 la completul C4PI

    Incheiere de sedinta din 15.12.2017
  • Sedinta din data de 12.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C.C.pen.1
  • Încheiere

    Admite propunerea de abţinere a domnului judecător Mănăilescu Ştefan. Constată incompatibilitatea domnului judecător Mănăilescu Ştefan, în privinţa soluţionării dosarului nr.3039/277/2017. Menţine actele îndeplinite ori măsurile dispuse în cauză până la soluţionarea cererii de abţinere. Dispune o nouă repartizare a cauzei. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, la 12.12.2017.

    Incheiere abtinere din 12.12.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD