T*** R***
ReclamantT*** V***
PârâtT*** L****
PârâtM******** C******
PârâtM******** C*****
PârâtAvând în vedere referatul încheiat de către grefierul arhivar şi verificările efectuate de grefierul de şedinţă Ostafie Elena, din care rezultă că pe rolul instanţei a mai fost înregistrat dosarul nr. 12/222/2017 care a avut acelaşi obiect principal, aceleaşi părţi şi aceeaşi cauză, respectiv ieşire din indiviziune, acţiune formulată de reclamantul T*** R*** în contradictoriu cu pârâţii T*** V***, T*** L****, M******** C******, M******** C***** şi Chiriac Elena, având în vedere şi prevederile art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, se trimite cauza primului complet învestit, completul CC4 judecător Bujdei-Leonte Ioana în vederea soluţionării, complet care a avut repartizat pentru soluţionare dosarul nr. 12/222/2017 al Judecătoriei Dorohoi, dosar în care a fost anulată cererea de chemare în judecată.
Rezolutietrimiterecompletinitial din 25.09.2017