O***** N******* P*** P*****
ReclamantN**** A**** N*******
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3.973,50 lei, reprezentând contravaloarea agentului termic aferent perioadei 30.11.2015 – 09.05.2017. Obligă pârâta să plătească reclamantului penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 477,15 lei, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi fiscale ce compune debitul principal şi până la data plăţii integrale a acestuia, în cuantumul prevăzut de normele legale în vigoare pentru crean?ele bugetare, fără a depă?i valoarea debitului principal. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constan?a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07 mai 2018.
Hotarare 4912/2018 din 07.05.2018Amână pronunţarea la data de 07.05.2018. Conform art. 396 al.2 C.pr.civ. pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2018Amână pronunţarea la data de 27.04.2018. Conform art. 396 al.2 C.pr.civ. pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 26.02.2018