I***** O*****
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul I***** O***** împotriva sentinţei penale nr. 894/14.12.2016 pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul 3062/270/2016. Desfiinţează în parte sentinţa apelată, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1400 lei amendă penală ( 140 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind 10 lei ) în sarcina inculpatului I***** O***** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 cp cu aplic. art. 396 alin. 10 cpp. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art. 275 alin. 3C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 27.04.2017.
Hotarare 518/2017 din 27.04.2017faţă de cererea de la dosar a apelantului inculpat, de angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017