C***** S********
PetentL** A****** B*****
IntimatHOT: 20.03.2018 Admite sesizarea formulată de petenta C***** S******** – prin primar, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu intimata L A B, Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului, prin procesul-verbal de contravenţie seria PVLY nr.0006097 din data de 08.03.2017, încheiat de IPJ Vâlcea, cu sancţiunea prestării unor activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 50 ore prestare de muncă în folosul comunităţii , sancţiune ce va fi executată de acesta , pe raza comunei Stoeneşti, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar în caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Horezu. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 20.03.2018. Preşedinte
Hotarare 345/2018 din 20.03.2018amână pronunţarea la 20.03.2018, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2018