B**** A***** L*****
ReclamantA********** N******** P***** P********** C* D************ - C****** S********* D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtC****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.A.L în contradictoriu cu pârâta C.E.P:A.H.M, din cadrul C.J.M. Dispune modificarea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 8215/11.08.2017 emis de pârâtă, în sensul încadrării reclamantului în grad de handicap grav fără asistent personal, cu valabilitate de 12 luni şi reevaluare la acest termen. Obligă pârâtul Consiliul Judeţean Mureş la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 18.07.2018.
Hotarare 750/2018 din 18.07.2018Amână pronun?area la data de 18.07.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.07.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea în cauză pentru data de 11.07.2018, pronunţarea urmând a se face în conformitate cu prevederile art.396 alin.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2018Admite cererea de amânare formulată de către părţi şi dispune acordarea unui nou termen de judecată la data de 26 IUNIE 2018.
Incheiere de sedinta din 11.06.2018admite cererea formulată de IML Tg Mureş, se comunică un exemplar din raportul de expertiză contestat
Incheiere de sedinta din 20.04.2018încuviin?ează obiec?iunile formulate de reclamant, dispune comunicarea acestora către IML Tg Mureş
Incheiere de sedinta din 19.03.2018admite cererea de amânare formulată de reprezentantul conventional al reclamantului pentru a da posibilitatea acestuia să studieze raportul de expertiză şi pentru ca aceasta să precizeze ce doreşte să dovedească cu înscrisurile medicale depuse la data de 15,01,2018.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018-apreciind ca fiind utilă şi pertinentă soluţionării cauzei încuviin?ează proba privind efectuarea unei expertize medico legale în cauză şi acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 11.12.2017