T***** P******
CondamnatÎn temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 59 şi urm. din CP din 1968, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituţia României respinge ca prematură cererea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara pentru petentul în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, vizând pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 189/2017 a Curţii de Apel Timişoara, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 191/2017 emis de Curtea de Apel Timişoara. În temeiul art. 587 al 2 CPP fixează termen de reînnoire a cererii după data de 05.01.2018 stabilit prin sentinţa penală nr. 4979/04.10.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 747/27.11.2017 a Tribunalului Timiş. În temeiul art.272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avandate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2017.
Hotarare 6270/2017 din 07.12.2017