J**** M****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin.2 şi 10 cod procedură penală, condamnă pe inculpatul JURCA MIHAI, , fără antecedente penale: - la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 al. 1 Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 cod penal. În temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Sighetu Marmaţiei , pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 310 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 4 aprilie 2018. PREŞEDINTE
Hotarare 321/2018 din 04.04.2018Pronunţare la data de 04.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2018Se citează inculpatul cu mandat de aducere după verificarea în DEPABD.
Incheiere de sedinta din 21.02.2018