I***** I****
InculpatRespinge ca inadmisibilă cererea privind încuviinţarea exercitării dreptului de circulaţie pe drumurile publice, formulată de inculpatul I***** I**** , fiul lui Costica si Ilinca , născut la de19.10.1975, în Adjud, jud. Vrancea, cu domiciliul în com. Ruginesti sat Anghelesti jud. Vrancea, CNP: O copie a dispozitivului prezentei încheieri va fi comunicată Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea - Şefului Serviciului Rutier. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 12.12.2017
Incheiere finala dezinvestire din 12.12.2017În baza art. 346 al. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr.2680/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea prin care a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul Irimia Ionel pentru sävârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art.336 alin. 1 Cp a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată că Judecătoria Adjud este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 al. 1 şi art. 41 al. 1 lit. a Cod procedură penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Irimia Ionel . Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 05.12.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 05.12.2017Respinge ca inadmisibilă cererea privind încuviinţarea exercitării dreptului de circulaţie pe drumurile publice, formulată de inculpatul I***** I**** , fiul lui Costica si Ilinca , născut la de19.10.1975, în Adjud, jud. Vrancea, cu domiciliul în com. Ruginesti sat Anghelesti jud. Vrancea, CNP: O copie a dispozitivului prezentei încheieri va fi comunicată Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea - Şefului Serviciului Rutier. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 31.10.2017
Incheiere finala dezinvestire din 31.10.2017TERMEN ACORDAT PENTRU TRIMITEREA DOSARULUI LA COMPLETUL P 7.
Incheiere de sedinta din 30.10.2017Admite cererea de abtinere formulata de doamna judecator Puşcaşu Liliana Mirela in dos. nr. 3092/173/2017/a1 Constata ca aceasta este incompatibilă in solutionarea cauzei cu nr.3092/173/2017/a1, Dispune trimiterea cauzei la repartizare. Făra cale de atac . Pronuntata in sedinta din camera de consiliu , azi 24.10.2017.
Incheiere abtinere din 24.10.2017Termen acordat pentru a se formula cerere de abţinere de către judecătorul de cameră preliminară.
Incheiere de sedinta din 23.10.2017