C***** I**** B*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 3 C.pr.pen. raportat la art. 80-82 Cod penal, dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Cazacu Ionel-Bogdan, pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 teza a II-a C.pen cu apl. art. 374 al. 4 C.pr.pen. În baza dispoziţiilor art. 404 alin. 3 Cod de procedură penală raportat la art. 81 din Codul penal, aplică inculpatului Cazacu Ionel-Bogdan un avertisment, sens în care: În baza dispoziţiilor art. 81 alin. 2 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare, în sensul de a nu mai comite pe viitor infracţiuni, precum şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, posibilitatea condamnării sale, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. 2 lit. b din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 82 alin. 1 Cod penal, constată că inculpatul Cazacu Ionel-Bogdan nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. În baza art. 274 alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpatul Cazacu Ionel-Bogdan la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2017.
Hotarare 1699/2017 din 15.11.2017În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 15 Noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2017la solicitarea apărătorului ales al inculpatului, acordă termen la 31 octombrie 2017 pt. a da posibilitatea inculpatului să se prezinte în faţa instanţei, pentru a da declaraţie
Incheiere de sedinta din 05.09.2017În temeiul dispoziţiilor art. 111 alin. 6 rap. la art. 111 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 admite cererea formulată de către inculpatul Cazacu Ionel-Bogdan, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice. Dispune prelungirea pe o perioada de 30 de zile a dreptului de circulaţie pe drumurile publice, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Cazacu Ionel-Bogdan, începând cu data de 31.07.2017 şi până la data de 29.08.2017, inclusiv. Copie de pe prezenta încheiere privind modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie pe drumurile publice privind pe inculpatul Cazacu Ionel-Bogdan se va comunica şefului Serviciului Rutier - Vaslui, pentru luarea măsurilor corespunzătoare, precum şi inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 31.07.2017.
Incheiere de sedinta din 31.07.2017În temeiul dispoziţiilor art. 111 alin. 6 rap. la art. 111 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 admite cererea formulată de către inculpatul Cazacu Ionel-Bogdan, privind prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice. Dispune prelungirea pe o perioada de 30 de zile a dreptului de circulaţie pe drumurile publice, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Cazacu Ionel-Bogdan, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 28.07.2017, inclusiv. Copie de pe prezenta încheiere privind modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie pe drumurile publice privind pe inculpatul Cazacu Ionel-Bogdan se va comunica şefului Serviciului Rutier - Vaslui, pentru luarea măsurilor corespunzătoare, precum şi inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 29.06.2017.
Incheiere de sedinta din 29.06.2017