T**** C*******
ContestatorÎn baza dispoziţiilor art. 278 Cod procedură penală, Respinge, ca nefondată, cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de petentul-condamnat T.C., deţinut în Penitenciarul Bistriţa, raportat la Sentinţa penală nr. 119/F/20.12.2017, pronunţată în dosarul nr. 3096/112/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Obligă petentul-condamnat la plata sumei de 50 lei cu tirlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21.02.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.02.2018În baza dispoziţiilor art. 599 alin. 5 Cod procedură penală, Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executarea Sentinţei penale nr. 175/F/11.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 1412/112/2014, formulată de petentul-condamnat T.C., înregistrată sub nr. 3096/112/2017, la care au fost reunite dosarele nr. 3246/110/2017 şi respectiv nr. 5203/95/2017 ale aceleaşi instanţe. Acordă av.C.I.O. şi av.C.I.M., câte 100 lei cu titlu de onorariu avocaţial parţial, iar av. V.D.T. suma de 130 lei cu titlu de onorariu avocaţial, sume ce se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă petentul-contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.12.2017.
Hotarare 119/2017 din 20.12.2017amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti la data de 20.12.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2017amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti la data de 13.12.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2017Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti la data de 06.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017amână la data de 29.11.2017, orele 10:00, pentru ataşarea dosarului de fond
Incheiere de sedinta din 01.11.2017amâna judecarea cauzei la data de 01.11.2017 pentru ataşarea dosarului de fond.
Incheiere de sedinta din 04.10.2017repartizat aleatoriu unui alt complet de judecată
Incheiere de sedinta din 17.08.2017Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător L M-V în cadrul dosarului penal nr.3096/112/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, dosarul urmând a fi repartizat potrivit dispoziţiilor Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.08.2017.
Incheiere abtinere din 16.08.2017