Dosar 309/102/2017 din 03.02.2017

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 309/102/2017
Data dosar:
03.02.2017
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.05.2017 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul M. B. L. (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta President Resort SRL (cu datele). Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale aferente perioadei 1.12.2016 – 28.01.2017, calculate în funcţie de salariul de bază lunar de 2552 lei. Executorie Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 25.05.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 417/2017 din 25.05.2017
  • Sedinta din data de 11.05.2017 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 25 mai 2017, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD