S* N*** & B*** S**
DebitorÎn baza art.174 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.179 din Legea nr.85/2014, sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.06.2020.
Hotarare 1233/2020 din 11.06.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Presedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 06.04.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 27.01.2020Pentru ca lichidatorul judiciar să analizeze înscrisurile depuse de administratorul statutar şi completarea raportului asupra cauzelor.
Incheiere de sedinta din 28.10.2019Pentru întocmirea raportului finalşi pentru formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Incheiere de sedinta din 10.06.2019Pentru ca administratorul statutar să predea documentele contabile ale debitoarei şi continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 11.03.2019Pentru continuarea procedurii, în vederea identificării bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 05.11.2018Amână judecarea cauzei pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 11.06.2018Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 12.03.2018Pentru ca lichidatorul judiciar să facă dovada publicării în BPI a Tabelului preliminar, Tabelului definitiv, Raportul asupra cauzelor insolvenţei, Raportul de activitate privind demersurile efectuate şi Procesul-verbal al Adunării Creditorilor prin care a pus în discuţie confirmarea sa, cu avertisment amendă 1000 lei cf. art. 60 din Legea nr.85/2014.
Incheiere de sedinta din 11.12.2017Admite cererea formulată de debitorul SC NICK&BOBO SRL. In baza art.145 alin.1, pct.A lit.a , art.66 alin.1 şi art.71 alin.1 din Legea nr.85/2014, dispune intrarea in faliment prin procedură simplificată a debitorului. În temeiul art. 85 alin. 4 şi art.145 alin.2 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la 02.11.2017 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 10.11.2017 Fixează termenul pentru definitivarea tabelului definitiv al creanţelor la 05.122017. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 15.11.2017. În temeiul art.73 desemnează lichidator judiciar provizoriu pe CII SĂVOIU IULIAN care va îndeplini atributiile prevazute de art.64 din lege, cu o remuneraţie de 2.500 lei. În temeiul art. 147 alin. 1 din Legea nr.85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art.99, art. 100 şi art.76. Pune în vedere lichidatorului judiciar să înceapă în 60 de zile de la data deschiderii procedurii, procedura de inventariere a bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr.85/2014. Termen pentru continuarea procedurii la 11.12.2017. Executorie. Cu opoziţie în termen de 10 zile de la notificare. Cu apel, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2017.
Incheiere de sedinta din 18.09.2017Pentru a fi depuse declaraţiile de la lit. i) şi j) atestate de asociat sau autentificate de notar.
Incheiere de sedinta din 04.09.2017