Dosar 3108/277/2017 din 14.12.2017

fond funciar constatare nulitate abs. titlu de proprietate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3108/277/2017
Data dosar:
14.12.2017
Instanta:
Judecătoria Pătărlagele
Departament:
Civil-Penal
Obiect:
fond funciar constatare nulitate abs. titlu de proprietate
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C.C.civ.3
  • Admite cererea

    Admite cererea. În baza art.442 din Codul de procedură civilă, dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul şi dispozitivul sentinţei civile nr.1026/23.10.2020, pronunţată în dosarul nr.3108/277/2017 al Judecătoriei Pătârlagele, în sensul de a se scrie corect numele reclamantei Todorescu Elena, în loc de Teodorescu, cum din eroare s-a consemnat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Pătârlagele. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 15.03.2021.

    IncheierefinalacameraconsiliuF.N. din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 23.10.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Admite cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată de către pârâta Matacă Vergina. Admite acţiunea. Constată nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.22813/14/14.12.2002 emis de Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor, pe numele Dedu Ştefan, pentru suprafaţa de 1300 m.p. teren. Obligă pe pârâţii: Comisia Locală de fond funciar Nehoiu, D*** O*******, G****** A**, Matacă Vergina, Baroian Lucreţia şi Dedu Dorel, în solidar, la 2200 lei cheltuieli de judecată către reclamanţii moştenitori Tănăsescu Sonia Aura, Teodorescu Elena şi Oancea Vasile, reprezentând onorariu expert (1200 lei) şi onorariu avocat (1000 lei). Cu apel. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 23.10.2020.

    Hotarare 1026/2020 din 23.10.2020
  • Sedinta din data de 16.10.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.10.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 16.10.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2020
  • Sedinta din data de 18.09.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru a se administra proba cu cercetare locală, în ziua de luni 12.10.2020, ora 15,00. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, la 18.09.2020.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2020
  • Sedinta din data de 07.08.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru continuarea probatoriului în vederea lămuririi situaţiei terenurilor din certificatul de moştenitor nr.73/1996 şi, respectiv, din titlul de proprietate nr.22813/14/2002, în sensul dacă acestea se află pe acelaşi amplasament (se suprapun). Termen de fond: 18.09.2020, ora 09:00. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 07.08.2020.

    Incheiere de sedinta din 07.08.2020
  • Sedinta din data de 31.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C.3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.08.2020, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, azi 31.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.07.2020
  • Sedinta din data de 26.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 31.07.2020, ora 09:00, pentru administrarea probatoriului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2020
  • Sedinta din data de 05.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru studierea raportului de expertiză. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la 05.06.2020.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2020
  • Sedinta din data de 08.05.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Stare de urgenta

    În temeiul dispoziţiilor Decretului Preşedintelui României nr.195/2020 şi ale Decretului Preşedintelui României nr.240/2020 din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe durata stării de urgenţă se suspendă de drept judecata în prezenta cauză.

  • Sedinta din data de 27.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Termen preschimbat

    Termen de judecată preschimbat la data de 08.05.2020.

  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C.C.civ.3
  • Încheiere

    În temeiul art.230 cod procedură civilă dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru data de 27.03.2020, în termenul de judecată din data de 08.05.2020. Se vor cita părţile pentru noul termen. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la 16.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2020
  • Sedinta din data de 28.02.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 27.03.2020, pentru a fi introduşi în cauză moştenitorii reclamantului decedat, indicaţi la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 28.02.2020
  • Sedinta din data de 31.01.2020 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 28.02.2020, având în vedere lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 31.01.2020
  • Sedinta din data de 06.12.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru lipsa raportului de expertiză . Pronunţată în şedinţă publică, la 06.12.2019.

    Incheiere de sedinta FN din 06.12.2019
  • Sedinta din data de 01.11.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 06.12.2019, având în vedere lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 01.11.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, la 27.09.2019.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2019
  • Sedinta din data de 28.06.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 27.09.2019, având în vedere lipsa raportului de expertiză şi pentru a se obţine relaţii de la Comisia Locală Nehoiu.

    Incheiere de sedinta din 28.06.2019
  • Sedinta din data de 31.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 28.06.2019, având în vedere lipsa raportului de expertiză refăcut.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2019
  • Sedinta din data de 19.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 31.05.2019, având în vedere lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2019
  • Sedinta din data de 01.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 19.04.2019, pentru consemnarea onorariului de expert şi efectuarea raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 01.03.2019
  • Sedinta din data de 15.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 01.03.2019, pentru ca părţile să ia cunoştinţă de documentele depuse la dosar şi pentru a s epune în discuţie proba cu expertiză.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2019
  • Sedinta din data de 07.12.2018 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru administrarea probelor. Pronunţată în şedinţă publică la 07.12.2018.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2018
  • Sedinta din data de 26.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pt a da posibilitate moşt. def. Dedu Ion, introdus în cauză, să formuleze întâmpinare. Pronunţată în şedinţă publică, la 26.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 26.10.2018
  • Sedinta din data de 14.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru introducerea în cauză a moşt.def.Dedu Ştefan. Pronunţată în şedinţă publică, la 14.09.2018.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2018
  • Sedinta din data de 25.05.2018 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei la data de 14.09.2018. Emiterea unei adrese către biroul notarial pentru a comunica copia certificatului de moştenitor, în cazul în care a fost dezbătută succesiunea.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2018
  • Sedinta din data de 30.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C.3
  • Amână cauza

    Acordă termen cauzei pentru a se solicita relaţii de la CL. Pronunţată în şedinţă publică, la 30.03.2018.

    Incheiere de sedinta din 30.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD