A****** S******* D******
Apelant ReclamantP** S***
Intimat PârâtS***** R**** P*** M********* F********* P****** - D******** B***** - A************ J******** A F********* P****** M****
Intimat PârâtM********* T**** M****
Intimat PârâtAdmite cererea formulată de petentul P** S***. Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul Deciziei nr. 351/A/5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. 310/102/2016, în sensul că Sentinţa civilă nr. 106/9 februarie 2017 a fost pronunţată în dosarul nr. 310/102/2016 al Tribunalului Mureş, iar Încheierea nr. 163/C/10 octombrie 2016 în dosarul nr. 310/102/2016/a1 al aceleiaşi instanţe, iar nu în dosarele nr. 1031/102/2016, respectiv 1031/102/2016/a1, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Târgu Mureş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.11.2019Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Arvinti Steliana - Daniela, împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 9 februarie 2017 şi a încheierii din 27 septembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1031/102/2016, precum şi împotriva Încheierii nr. 163/C din 10 octombrie 2016, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 1031/102/2016/a1. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Târgu Mureş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 octombrie 2017.
Hotarare 351/2017 din 05.10.2017Respinge declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Simona Mureşan cu referire la soluţionarea dosarului nr. 310/102/2016 al Curţii de Apel Tg-Mureş. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 04 octombrie 2017.
Incheiere abtinere din 04.10.2017Admite declaraţia de abţinere formulată de d-na judecător Camelia Rusu, cu referire la dosarul nr. 310/102/2016 al Curţii de Apel Tg-Mureş. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2017.
Incheiere abtinere din 02.10.2017