M******* L* C*********
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti cu rechizitoriul nr. 7906/P/2016 din data de 7.12.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Măceşanu Constantin, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., dispune începerea judecăţii în cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 31124/4/2017 privind pe inculpatul Măceşanu Constantin. Prezenta încheiere se comunică inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 12.01.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 12.01.2018