S****** A**
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să emită începând cu data de 01.07.2017 o nouă decizie de pensie prin care să valorifice veniturile menţionate la rubrica „sume acord” – coloana D în locul salariului tarifar deja valorificat de pârâtă, la care se vor adăuga şi veniturile suplimentare reprezentând prime atestate de adeverinţa nr. 118/27.04.2017 eliberată de SC LASSELSBERGER SA. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.07.2017 la zi, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecata. Cu drept de apel în 30 de zile, cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, azi 29.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2720/2018 din 29.03.2018Amână pronunţarea la data de 29.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2018Amână pronunţarea la data de 21.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2018Amână pronunţarea la data de 07.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2018Repune cauza pe rol în vederea lămuririi obiectului cererii. Cu cale de atac odată cu fondul. Acordă termen pentru 21.02.2018, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată, azi 19.12.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 19.12.2017Amână pronunţarea la data de 19.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2017Amână pronunţarea la data de 13.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017