Ş***** G********* N*** C*******
PetentA****** N******** P***** P**** Ş* I******** F******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petenta Ş***** G********* N*** C*******, în contradictoriu cu intimatul A****** N******** P***** P**** Ş* I******** F******, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenţiei seria ANPIS NR. 0000184/07.11.2017. Anulează procesul - verbal de constatare a contravenţiei seria ANPIS NR. 0000184/07.11.2017, dresat de intimat, şi înlătură sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 5000 lei, aplicată petentei prin acesta. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi – 02.04.2018.
Hotarare 316/2018 din 02.04.2018Încuviinţează petentei proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum şi cele pe care le-a depus în şedinţa publică, respectiv un număr de 12 planşe foto. În vederea respectării dreptului la apărare al intimatei, instanţa pune în vedere petentei, prin reprezentantul său legal, să depună la dosarul cauzei până la sfârşitul şedinţei de judecată încă un exemplar de pe cele 12 planşe foto, urmând a fi comunicate intimatei. În vederea administrării probatoriului, amână judecarea cauzei la 02.04.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin.1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2018
Incheiere de sedinta din 05.03.2018