B****** I**** M*****
PetentI** A**** P****** O*** C*******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul B****** I**** M*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE ARGEŞ - POLIŢIA ORAŞULUI COSTEŞTI. Modifică procesul verbal de contravenţie seria PAGX nr. 0026546/05.11.2017, în sensul înlocuirii sancţiunii principale a amenzii contravenţionale în cuantum de 1305 lei, aplicată pentru fapta sancţionată de art. 102 alin. 1 pct. 27 din O.U.G. 195/2002, cu sancţiunea avertismentului. Menţine în integralitate celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat. Atenţionează petentul asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Costeşti, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 20.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.proc. civ.
Hotarare 882/2018 din 20.11.2018Amână pronunţarea la data de 20.11.2018. Pronunţarea se va face conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2018Constată că prin încheierea din data de 01.10.2018 termenul din data de 17.10.2018 a fost preschimbat la data de 06.11.2018.
Rezolutie din 17.10.2018Admite sesizarea din oficiu de preschimbare a termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată acordat iniţial la data de 17.10.2018, ora 11.00, complet C 4-1, pentru data de 06.11.2018 – Complet C 2-1, civil, ora 11.00, pentru când se menţin măsurile de la termenul anterior şi se vor cita părţile cu menţiunea preschimbării. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.10.2018.
Incheiere de sedinta din 01.10.2018Se emite adresă către IPJ Argeş pentru ne comunica cazierul contravenţional al petentului. În vederea primirii relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la 17.10.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 05.09.2018Citează martora cu mandat de aducere. În vederea administrării probatoriului, Amână judecarea cauzei la 05.09.2018, ora 11,00 pentru când se citează martora, părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2018.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Respinge, ca neconcludentă soluţionării cauzei, solicitarea petentului privind depunere de către intimată a ordinului de serviciu privind pe agentul constatator, Încuviinţează pentru petent proba testimonială cu martora Bulgaru Iuliana Andreea. Citează martora. În vederea administrării probatoriului, Amână judecarea cauzei la 23.05.2018, ora 11,00 pentru când se citează intimata şi martora. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2018
Incheiere de sedinta din 04.04.2018