T****** I***
InculpatAdmite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penala nr. 14331/P/2017 cu privire la inculpatul T****** I*** şi , în consecinţă: În baza dispoziţiilor art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 202 şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului T****** I***, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „agresiune sexuală“ (trei acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 219 al. 1, 2 lit. “a”, “b”, “c” C.p., cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 31.10.2017. Respinge ca neîntemeiată cererea de luare faţă de inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu. În temeiul dispozi?iilor art. 272 Cod procedura penală, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Iaşi , urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin.3 din Codul de procedura penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 31.10.2017 , ora 15.45.
Incheiere masuri preventive faza de UP 223/2017 din 31.10.2017