A***** L***** D****
ReclamantB*** M*** I****
ReclamantB***** G*******
ReclamantB******* M****** F****** C*****
ReclamantB******* C***** E******
ReclamantAdmite în parte cererea. Anulează în parte Hotărârea nr. 12/22.03.2017 emisă de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş şi obligă pârâta Curtea de Apel Târgu Mureş la modificarea Deciziei nr.13/DE/2017, în sensul acordării indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 lei începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă, începând cu data de 01.12.2015, majorarea de 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015. Obligă pârâtul Tribunalul Mureş la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale mai sus-menţionată şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2017.
Hotarare 3915/2017 din 24.10.2017Pentru introducerea în cauză şi citarea Tribunalului Mureş, în calitate de pârât. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.09.2017.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017