D********* T* I**
PetentÎn baza art. 587 alin. (1) C. pr. pen. rap. la art. 59 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Dumitrescu Ion, deţinut în Penitenciarul Bucureşti – Jilava. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Dumitrescu Ion din executarea pedepsei de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 653/2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. 1874/2017. I se atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C. pen. din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Măsura dispusă se comunică şi administraţiei locului de deţinere. În baza 275 alin. (3) C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.01.2018.
Hotarare 177/2018 din 19.01.2018