F***** E******
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală, cu referire la art. 59 şi următoarele din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, admite propunerea formulată de Penitenciarul Iaşi pentru condamnatul FERENŢ EMANOIL , privind liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 95/D/2010 a Tribunalului Bacău , rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2726 din 21.07.2010 a ICCJ. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei având nr. 138/D/2010 din 23.07.2010 emis de către Tribunalul Bacău, atrăgându-i atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 din Codul penal . În baza art. 272 Cod procedură penală, suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, conform delegaţiei existente la dosar , emisă de Baroul Iaşi – nr.6376 din 08.11.2017 -- va fi avansată iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat şi a rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.11.2017.
Hotarare 3136/2017 din 28.11.2017Stabileşte termen de pronunţare la data de 28.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2017