C****** C******* A********
CondamnatÎn baza art. 587 C.proc.pen. respinge ca inadmisibilă propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Iaşi, din executarea pedepsei de 2373 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 91/11.08.2014 a Curţii de Apel Bacău, definitivă prin neapelare (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 104/D din data de 20.10.2014), privind pe condamnatul C. C. A. Constată că prin sentinţa penală nr. 2866/08.11.2017 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin necontestare la data de 15.11.2017, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că cererea/propunerea de liberare condiţionată poate fi reînnoită după expirarea unei perioade de 3 (trei) luni de la data rămânerii definitive a sentinţei anterior menţionate. În baza art. 272 şi art. 275 alin. 6 C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei conform delegaţiei nr. 6464/10.11.2017, emisă de Baroul Iaşi pentru avocat Popescu Isabela, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.12.2017.
Hotarare 3249/2017 din 05.12.2017Amână pronunţarea la data de 05.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2017Stabileşte termen de pronunţare la data de 29.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2017