Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite sesizarea . Constată perimată judecarea cauzei. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Declaraţia de recurs se depune la sediul Tribunalului Bacău. Pronunţată azi 24 mai 2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 339/2021 din 24.05.2021În temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1), pct. 1 din Codul de procedură civilă suspendă judecata cererii, până la soluţionarea definitivă a cauzei înregistrate sub nr. 3747/2/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, ce se va depune la Tribunalul Bacău. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere suspendare din 07.03.2018