B***** V*****
InculpatDosar nr. 3161/324/2017 Minută Hot. 17.10.2017 În baza art. 336 alin.1 cp cu aplicarea art.396 alin.10 cpp, condamnă pe inculpatul B***** V*****, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 cp dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform art.92 cp. În baza art.93 alin.1 cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 cp impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 cp, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul primăriei Matca pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. În baza art.404 alin.2 cpp rap. la art.91 alin.4 cp atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 cp privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite. În baza art. 398 cpp rap. la art.274 alin.1 cpp obligă pe inculpatul B***** V***** la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat ( 200 de lei-urmărire penală, 100 de lei-judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.10.2017. Preşedinte,
Hotarare 917/2017 din 17.10.2017Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, instanţa amâna pronun?area cauzei pentru data de 17.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.10.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amâna pronun?area cauzei pentru data de 10.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2017