Ţ*** I****
InculpatŢ*** I****
InculpatB**** F*********
Parte vătămatăS******* I**
Parte vătămatăÎn baza art. 362 C.proc.pen. rap. la art. 208 C.proc.pen. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpatul ?ICU IONEL. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul ?ICU IONEL, urmând ca aceasta să fie verificată din nou cel târziu la data de 25.03.2018. Ia act de renunţarea inculpatului la cererea de revocare a măsurii preventive. Respinge cererea inculpatului de înlăturare a obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a ţării fără încuviinţare prealabilă, ca neîntemeiată. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen. inculpatul Ţ*** I**** trebuie ca, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., inculpatul Ţ*** I**** trebuie să respecte următoarele obligaţii pe timpul controlului judiciar: 1. să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţare prealabilă a instanţei; 2. să nu se apropie de persoanele vătămate, sau martorii din dosar (cu excepţia martorei Grădinaru Cristina, cu care inculpatul are o relaţie de concubinaj) şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; 3. să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; 4. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen. se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia. Se comunică inculpatului şi instituţiilor prev. de art. 215 alin. 5 C.proc.pen. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2018, orele 13.00.
Incheiere finala dezinvestire din 25.01.2018Stabileşte pronunţarea la data de 25.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2018