V*** T* I****** M*****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** T********
Parte civilăÎn baza art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 396 alin 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul VODĂ IONELUŢ MARIUS – la pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „Contrabandă”. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.97 C.pen. dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an ?i 4 (patru) luni închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 425 din data de 06.06.2017 a Judecătoriei Lugoj, pronun?ată în dosarul nr. 629/252/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr.989/A din 19.09.2017 a Cur?ii de Apel Timi?oara. Constată că infrac?iunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infrac?iunea pentru care acesta a fost judecat în dosarul nr. 629/252/2017. În baza art.97 C.pen. raportat la art.39 C.pen. contope?te pedepsele mai sus men?ionate ?i condamnă pe inculpatul Vodă Ionelu? Marius la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an ?i 10 (zece) luni închisoare. În baza ar.97 C.pen. raportat la art.91 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere ?i în baza art.97 al.2 C. pen. raportat la art.92 C.pen. stabile?te un termen de încercare de 3 ani, care se calculează de la data de 19.09.2017 (data la care a rămas definitivă sentin?a penală nr.425/06 iunie 2017). În baza art.45 C.pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art.45 C.pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi d) C. pen. impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii (Primăria Municipiului Lugoj şi/sau Spitalul Municipal Dr.Teodor Andrei Lugoj, judeţul Timiş) indicate de Serviciul de Probaţiune Timiş, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art.397 alin.1 Cod procedură penală respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de partea civilă Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală – Direc?ia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Direc?ia Regională Vamală. În baza art.112 lit. ”f” C.pen., dispune confiscarea a 44 pachete cu ?igări netimbrate fiscal (30 pachete marca Rothmans ?i 14 pachete marca Marble), ridicate de la inculpat în data de 09.02.2017 conform dovezii seria AT nr. 0001023/09.02.2017 ?i aflate în Camera de Corpuri Delicte a Poli?iei Municipiului Lugoj. Dispune virarea sumei de 520 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş. În baza art.275 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12.12.2017.
Hotarare 954/2017 din 12.12.2017