S****** V*** I****
InculpatS****** S****
Reprezentant legalS**** V*******
Reprezentant legalS**** V*******
Reprezentant legalS**** V*******
Reprezentant legalÎn temeiul art. 114 al. 1 şi art. 120 C. pen. aplică măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni, inculpatului minor Spulber Vlad-Ionuţ, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, prevăzute de art. 335 al. 1, art. 336 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 38 al. 2 şi a art. 113 al. 3 C. pen. şi cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen. Condamnă acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – art. 234 al. 1 lit. a, d C. pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. Condamnă acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 al. 1, 3 lit. a, b C. pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen. , la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 38 al. 1 cu 39 al. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate. Pedeapsă rezultantă: 2 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 129 al. 2 lit. a, al. 4 C. pr. pen., inculpatul va executa numai pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 399 C. pr. pen., menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 72 C. pen., compută din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului, durata reţinerii de 24 de ore şi arestării preventive de la data de 12.12.2017 la zi. În temeiul art. 7 al. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. În temeiul art. 112 lit. b C. pen., dispune confiscarea de la inculpat a bunurilor folosite la săvârşirea faptelor, ridicate şi depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Bacău, conform dovezii seria H nr. 0249795/28.12.2017, aflată la fila 48 în dosarul nr. 8126/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. În temeiul art. 19 cu 397 al. 1 C. pr. pen. şi al art. 1357 C. civ., ia act că persoanele vătămate Trifan Ilie Paul şi Ştefănache Gabriel Claudiu nu au pretenţii civile în cauză. Ia act că inculpatul şi persoana vătămată Ştefănache au fost asistaţi de avocaţi aleşi, iar persoana vătămată Trifan – de avocat din oficiu. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 660 lei către Ministerul Public şi 500 lei către Ministerul Justiţiei. În temeiul art. 275 al. 6 C. pr. pen., onorariul avocatului din oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.05.2018.
Hotarare 1073/2018 din 14.05.2018Stabileşte data pronunţării la data de 14.05.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2018Amână judecarea cauzei la data de 10.05.2018, în vederea ajungerii la o înţelegere între părţi.
Incheiere de sedinta din 12.04.2018Amână judecarea cauzei la data de 12.04.2018, pentru a se achita prejudiciul creat.
Incheiere de sedinta din 29.03.2018Amână judecarea cauzei la data de 29.03.2018,pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018Amână judecarea cauzei la data de 15.02.2018, pentru citarea cu aducere a inculpatului din PNT BC.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 18.01.2018.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 09.11.2017.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017