S***** L*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală,modificat prin Legea nr.75/2016 publicată în M.Of.nr.334/29.04.2016 cu referire la art.3 aln.6 Cod Procedură Penală, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 31.10.2017 în dosarul penal nr.604/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr.31789/245/2017, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, rechizitoriu privind pe inculpata S***** L*******, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de„fraudă la vot" prev. şi ped. de art. 387 alin. 1 lit. b Cod Penal şi „fals în declaraţii", prev. de art. 326 Cod Penal, ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 al. 1 Cod Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata S***** L*******-cu datele de stare civilă anterior menţionate-inculpată trimisă în judecată prin rechizitoriul emis la data de 31.10.2017 în dosarul penal nr.604/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pentru săvârşirea infracţiunilor de „fraudă la vot" prev. şi ped. de art. 387 alin. 1 lit. b Cod Penal şi „fals în declaraţii", prev. de art. 326 Cod Penal, ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 al. 1 Cod Penal. În baza disp.art.347 aln. 1 Cod procedură penală,modificat prin Legea nr.75/2016 publicată în M.Of.nr.334/29.04.2016,reprezentantul Ministerului Public-Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Iaşi şi inculpata S***** L******* pot face contestaţie în 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri,urmînd ca după rămînerea definitivă a prezentei încheieri judecătorul de cameră preliminară să stabilească prim termen de judecată,cf.art.109 aln. 4 din Regulamentul de ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti. Pronunţată în camera de consiliu astăzi,17.01.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara16/2018 din 17.01.2018