G***** M****
InculpatA***** J***
InculpatB*** C********
InculpatB******* E****
InculpatC*** G*******
InculpatÎn baza art.5 Cod penal, constată că legea penală mai favorabilă aplicabilă tuturor inculpaţilor este reprezentată de Codul penal din 1969 şi Legea nr.78/2000 în varianta în vigoare anterior modificărilor şi completărilor aduse prin Legea 187/2012 şi Legea nr.255/2013, şi, în consecinţă: 1). Condamnă pe inculpata G***** M****, după cum urmează: - pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.26 Cod penal rap. la art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2006 – 2013) - la pedeapsa de 3 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art.290 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2006 – 2013) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, sub supraveghere, pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit conform disp. art.862 Cod penal. În baza art.863 Cod penal., pe durata termenului de încercare, inculpata este obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentinţă. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 2). Condamnă pe inculpata A***** J***, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2009 – 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2009 – 2012) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2009 – 2012) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 2.400 lei. 3). Condamnă pe inculpata B******* E****, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2008 – 2009) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2008 – 2009) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2008 – 2009) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 4). Condamnă pe inculpata CIOBANU VASILICA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2008 - 2012) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2008 - 2012) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 5). Condamnă pe inculpata CRĂCIUNESCU MARIA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din luna decembrie 2007) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din luna decembrie 2007) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 6). Condamnă pe inculpata DINU MARGARETA, fiica lui Sandu şi Ioana, născută la data de 06.02.1975 în mun. Ploieşti, jud. Prahova, domiciliată în com. Ciorani, sat Cioranii de Jos, nr. 1036, jud. Prahova, CNP *********2079, fără ocupaţie, studii 10 clase, fără antecedente penale, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din luna noiembrie 2008) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din luna noiembrie 2008) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din luna noiembrie 2008) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 300 lei. 7). Condamnă pe inculpata FERENŢ MARIANA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2007) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2007) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2007) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 1.000 lei. 8). Condamnă pe inculpata GHERGHE ANCUŢA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii martie 2009) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii martie 2009) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii martie 2009) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 516 lei. 9). Condamnă pe inculpata GRUIA CONSTANŢA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii aprilie 2012) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii aprilie 2012) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 10). Condamnă pe inculpata IONESCU FLORICA CAMELIA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii iunie 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii iunie 2012) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii iunie 2012) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 600 lei. 11). Condamnă pe inculpata IVAN ELENA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada august 2008 – martie 2012) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada august 2008 – martie 2012) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 12). Condamnă pe inculpata IVAN GEORGETA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada februarie 2008 – februarie 2009) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada februarie 2008 – februarie 2009) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada februarie 2008 – februarie 2009) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 200 lei. 13). Condamnă pe inculpata LUNGU MARIA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii aprilie 2007) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii aprilie 2007) - la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 2.000 lei. 14). Condamnă pe inculpatul MIHAI STAN, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2009 şi 2011 - 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2009 şi 2011 - 2012) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2009 şi 2011 - 2012) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpat suma de 4.000 lei. 15). Condamnă pe inculpata MORARU CLEMENTINA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2008) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2008) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2008) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.255 alin.4 Cod penal rap. la art.254 alin.3 Cod penal, confiscă de la inculpată suma de 300 lei. 16). Condamnă pe inculpata NĂSTASE AURICA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada august 2009 – februarie 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada august 2009 – februarie 2012) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada august 2009 – februarie 2012) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 200 lei. 17). Condamnă pe inculpatul NEDEA NECULAE, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii decembrie 2008) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii decembrie 2008) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 18). Condamnă pe inculpatul OSMAN FLORIN ALEXANDRU, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2008 – 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2008 – 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2008 – 2012) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2008 – 2012) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpat suma de 18.900 lei. 19). Condamnă pe inculpata PANAIT ALEXANDRINA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2007) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2007) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2007) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 1.000 lei. 20). Condamnă pe inculpatul PARASCHIV MARIAN, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada februarie 2008 – februarie 2009) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada februarie 2008 – februarie 2009) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada februarie 2008 – februarie 2009) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpat suma de 500 lei. 21). Condamnă pe inculpata PARASCHIV VALENTINA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada martie 2008 – mai 2011) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada martie 2008 – mai 2011) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada martie 2008 – mai 2011) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 1.000 lei. 22). Condamnă pe inculpata PANĂ IOANA, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii decembrie 2006). Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 23). Condamnă pe inculpata RIZEA VIORICA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2007 – 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2007 – 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2007 – 2012) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2007 – 2012) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.255 alin.4 Cod penal rap. la art.254 alin.3 Cod penal, art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 3.689 lei. 24). Condamnă pe inculpatul ROMAN IOAN, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2007) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2007) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 25). Condamnă pe inculpata ROMAN PARASCHIVA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2007 – 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.26 rap. la art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2007 – 2012) - la pedeapsa de 3 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art.290 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2007 – 2012) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, sub supraveghere, pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit conform disp. art.862 Cod penal. În baza art.863 Cod penal., pe durata termenului de încercare, inculpata este obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentinţă. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 5.800 lei. 26). Condamnă pe inculpata SAVA STELIANA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii iulie 2008) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul lunii iulie 2008) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 27). Condamnă pe inculpata SIMION SANDA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2007 - 2008) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada 2007 - 2008) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 28). Condamnă pe inculpatul SOARE IULIAN, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din perioada octombrie 2006 – octombrie 2007). Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 29). Condamnă pe inculpata VOICU EMILIA, după cum urmează: - pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art.61 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2009) - la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2009) - la pedeapsa de 2 ani închisoare; - pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art.291 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală (faptă din cursul anului 2009) - la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 lit.a teza a II-a, b Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art.82 Cod penal, de 4 ani, compus din durata pedepsei aplicate prin prezenta, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de lege. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.61 alin.3 din Legea nr.78/2000, confiscă de la inculpată suma de 2.500 lei. Admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, Obligă inculpaţii la plata către aceasta a sumelor de bani reprezentând indemnizaţii de handicap/însoţitor obţinute pe nedrept, după cum urmează: - pe inculpata A***** J*** – la plata sumei de 5.636 lei; - pe inculpata B******* E**** - la plata sumei de 17.064 lei; - pe inculpata Ciobanu Vasilica - la plata sumei de 48.117 lei; - pe inculpatele Crăciunescu Maria şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 78.170 lei; - pe inculpata Dinu Margareta - la plata sumei de 13.697; - pe inculpata Ferenţ Mariana - la plata sumei de 76.276 lei; - pe inculpata Gherghe Ancuţa - la plata sumei de 14.318 lei; - pe inculpata Gruia Constanţa şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 10.216 lei; - pe inculpatele Ionescu Florica Camelia, G***** M**** şi Roman Paraschiva, în solidar - la plata sumei de 9.733 lei; - pe inculpata Ivan Elena şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 37.824 lei; - pe inculpata Ivan Georgeta şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 53.707 lei; - pe inculpata Lungu Maria şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 47.775 lei; - pe inculpatul Mihai Stan - la plata sumei de 20.522 lei; - pe inculpata Moraru Clementina - la plata sumei de 95.418 lei; - pe inculpatele Năstase Aurica, G***** M**** şi Roman Paraschiva, în solidar - la plata sumei de 16.510 lei; - pe inculpatul Nedea Neculae şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 45.775 lei; - pe inculpatul Osman Florin Alexandru - la plata sumei de 17.716 lei; - pe inculpata Panait Alexandrina - la plata sumei de 89.146 lei; - pe inculpatul Paraschiv Marian - la plata sumei de 52.807 lei; - pe inculpata Paraschiv Valentina - la plata sumei de 49.581 lei; - pe inculpata Pană Ioana şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 41.897 lei; - pe inculpata Rizea Viorica şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 20.974 lei; - pe inculpatul Roman Ioan şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 80.348 lei; - pe inculpata Sava Steliana şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 35.827 lei; - pe inculpata Simion Sanda - la plata sumei de 49.197 lei; - pe inculpatul Soare Iulian şi G***** M****, în solidar - la plata sumei de 60.183 lei; - pe inculpata Voicu Emilia - la plata sumei de 4.524 lei. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra cotei indivize din imobilul situat în mun. Ploieşti, str. Alexandru Lăpuşneanu, nr.23, bl6, et.1, ap.8, jud. Prahova, aparţinând inculpatei G***** M****, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.199/P/2016 din data de 06.10.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 460.847,17 lei. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra imobilului situat în comuna Izvoarele, în suprafaţă de 6.500 m.p.), aparţinând inculpatei A***** J***, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.100/P/2016 din data de 14.03.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 8.036 lei. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra imobilului situat în comuna Filipeştii de Tîrg, jud. Prahova – locuinţă în suprafaţă de 90 m.p., aparţinând inculpatei Ciobanu Vasilica, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.199/P/2016 din data de 05.09.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 48.117 lei. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra imobilelor aparţinând inculpatei Crăciunescu Maria, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.100/P/2016 din data de 07.03.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 78.170 lei, după cum urmează: locuinţă situată în com. Albeşti Paleologu, cu o suprafaţă de 60 m.p. şi anexă în suprafaţă de 24 m.p., teren curţi construcţii, situat în com. Albeşti Paleologu, sat Vadu Părului, nr.716, jud. Prahova, în suprafaţă de 1.000 m.p., teren arabil extravilan, situat în com. Albeşti Paleologu, sat Vadu Părului, tarla 43, parcela 660/154, în suprafaţă de 3.999 m.p. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra cotei indivize din imobilele situate în comuna Ciorani, sat Cioranii de Jos, nr.1036, jud. Prahova, respectiv locuinţă în suprafaţă de 85 m.p., anexe gospodăreşti în suprafaţă de 15 m.p. teren curţi construcţii în suprafaţă de 1.500 m.p., aparţinând inculpatei Dinu Margareta, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.199/P/2016 din data de 10.08.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 13.997 lei. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra cotei indivize din imobilele situate în comuna Izvoarele, sat Schiuleşti, jud. Prahova, aparţinând inculpatei Gherghe Ancuţa, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.199/P/2016 din data de 01.07.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 14.834 lei, după cum urmează: teren arabil în suprafaţă de 300 m.p., teren intravilan curţi construcţii în suprafaţă de 300 m.p., locuinţă în suprafaţă construită de 64 m.p., anexă în suprafaţă de 36 m.p., anexă. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra cotei indivize din imobilul situat în comuna Filipeştii de Tîrg, sat Mărginenii de Jos, nr.489, jud. Prahova, în suprafaţă construită de 117 m.p., aparţinând inculpatei Gruia Constanţa, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.376/P/2015 din data de 10.09.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 10.216 lei. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra imobilelor situate în mun. Ploieşti, str. Izvoare, nr.114, jud. Prahova, respectiv teren intravilan curţi construcţii în suprafaţă de 105 m.p. şi casă de locuit, aparţinând inculpatei Ionescu Florica Camelia, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.354/P/2012 din data de 18.04.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 10.333 lei. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra imobilelor aparţinând inculpatei Lungu Maria, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.199/P/2016 din data de 02.08.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 49.775 lei, după cum urmează: clădire compusă din 2 corpuri, în suprafaţă totală de 134 m.p., situată în comuna Tomşani, sat Tomşani, nr.143, jud. Prahova, teren extravilan arabil situat în comuna Tomşani, jud. Prahova, tarlaua 18, parcela A 164/3/24 în suprafaţă de 7.900 m.p. şi teren intravilan curţi construcţii în suprafaţă de 1.140 m.p. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra imobilului reprezentând locuinţă în suprafaţă de 144 m.p. situată în com./sat Sălciile, jud. Prahova, nr. cadastral 10205, aparţinând inculpatului Nedea Neculae, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.199/P/2016 din data de 07.04.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 45.775 lei. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra cotei indivize din imobilele situate în comuna Cocorăşrii Misli, sat Goruna, nr.100A, respectiv locuinţă în suprafaţă de 86 m.p. şi anexă în suprafaţă de 36m.p., aparţinând inculpatei Pană Ioana, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.376/P/2015 din data de 15.09.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 41.897 lei. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra imobilului situat în comuna Izvoarele, sat Schiuleşti, jud. Prahova, respectiv teren – fâneţe din punctul „Pe Izlaz”, în suprafaţă de 8.000 m.p. aparţinând inculpatei Rizea Viorica, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.199/P/2016 din data de 25.08.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 24.663 lei. Ridică sechestrul aplicat asupra celorlalte bunuri imobile aparţinând inculpatei Rizea viorica prin aceeaşi ordonanţă. Menţine măsura sechestrului aplicat asupra imobilului situat în comuna Tomşani, sat Magula, nr.313, jud. Prahova, respectiv locuinţă în suprafaţă de 48 m.p., aparţinând inculpatului Soare Iulian, instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.376/P/2015 din data de 18.09.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, până la concurenţa sumei de 60.183 lei. Dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri: - cele falsificate de inculpata G***** M**** în privinţa următoarelor persoane: Adam Marian - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 10412/21.09.2011 şi 11373/10.10.2012, referatele medicale din 23.06.2011 şi 09.10.2012; Ariciu Aurelia - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 12888/08.12.2008 şi referat medical din 04.12.2008; Ariciu Constantin - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 8032/14.07.2009 şi referat medical din 07.07.2009; Crăciunescu Maria - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 11142/10.12.2007, referatul medical din 25.11.2007 şi scrisoarea medicală eliberată la data de 30.11.2007 de dr. Ştefănescu Nicolae pe baza referatului medical emis de dr. G***** M****; Dănescu Elena - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 10834/27.09.2012, referatul medical din 20.09.2012 şi scrisoarea medicală din 24.09.2012 eliberată de dr. Ungureanu Marcela pe baza referatului medical eliberat de dr. G***** M****; Dinu Aurică - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 8314/23.07.2012, referat medical din 10.07.2012 şi scrisoarea medicală din 16.07.2012 eliberată de dr. Mărculescu Florentina pe baza referatului medical eliberat de dr. G***** M****; Galiazato Mireca Florea - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 3267/27.04.2007 şi 4053/21.04.2008, referatele medicale din 16.04.2007, 16.04.2008 şi scrisoare medicală din 23.04.2007 eliberată de dr. Prună Cecilia în baza referatului medical eliberat de dr. G***** M****; Gheorghe Alexandrina - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 924/28.01.2013, referatul medical din 15.01.2013 şi scrisoarea medicală eliberată la data de 21.01.2013 de dr. Munteanu Doina Carmen pe baza referatului medical emis de dr. G***** M****; Grecu Zamfira - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 85539/10.07.2012 şi referatul medical din 05.06.2012; Gruia Constanţa - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4391/19.04.2012, referatul medical din 09.04.2012 şi scrisoarea medicală din 09.04.2012 eliberată de dr. Străoneanu Florin pe baza referatului emis de dr. G***** M****; Ionescu Florica Camelia - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 6587/14.06.2012 şi referatul medical din 15.05.2012; Ionescu Mihai - referat medical din 12.10.2012; Ivan Elena - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 7648/21.07.2008, 13328/30.11.2009, 12495/29.11.2010 şi 2967/19.03.2012, referate medicale din 21.05.2008, 20.08.2009, 02.10.2010, 15.09.2011 şi 08.03.2012 şi scrisorile medicale eliberate la datele de 19.09.2011; 14.03.2012 şi referate medicale eliberate la data de 26.05.2008 şi 14.03.2012 de dr. Straoneanu Florin pe baza referatelor medicale eliberate de dr. G***** M****; Ivan Georgeta - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 1851/25.02.2008 şi 1737/23.02.2009, referate medicale din 18.02.2008, 20.02.2009 şi scrisoare medicală din 19.02.2008 eliberată de dr. Străoneanu Florin pe baza referatului emis de dr. G***** M****; Lepădatu Antoana - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 5814/28.05.2012, referat medical din 03.05.2012 şi scrisoare medicală eliberată la data de 07.05.2012 de dr. Zamfir Cornelia pe baza referatului medical emis de dr. G***** M****; Lungu Maria, CNP *********4970, certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3269/27.04.2007, referat medical din 19.04.2007 şi scrisoare medicală din 25.04.2007 eliberată de dr. Oancea Luiza pe baza referatului emis de dr. G***** M****; Năstase Aurica - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 8885/03.08.2009, 9221/30.08.2010 şi 1904/16.02.2012, referate medicale din 27.07.2009, 29.07.2010 şi 09.02.2012; Nedea Neculae -certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 13754/22.12.2008, referat medical din 09.12.2008 şi scrisoare medicală din 17.12.2008 eliberată de dr. Iliescu Elena Liviana pe baza referatului eliberat de dr. G***** M****; Olaru Ion - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 9877/19.11.2007, referat medical din 08.11.2007 şi scrisoare medicală din 08.11.2007 eliberată de dr. Zamfir Cornelia pe baza referatului eliberat de inculpata G***** M****; Olaru Virginia - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 7269/17.09.2007 şi 8829/15.09.2008, referate medicale din 30.08.2007 şi 29.08.2008; Olteanu Mihail Mircea - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 9490/29.09.2008 şi 10411/25.09.2009, referate medicale din 11.09.2008 şi 20.08.2009 şi scrisoare medicală eliberată la data de 15.09.2008 de dr. Tudorache Costin Dorin pe baza referatului medical emis de inculpata G***** M****; Pană Ioana - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 8097/11.12.2006, referat medical din 28.11.2006 şi scrisoare medicală nedatată eliberată de dr. Dăgăliţa Iuliana pe baza referatului medical eliberat de inculpata G***** M****; Papuc Gheorghe - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 5812/09.06.2008, referat medical din 20.05.2008 şi scrisoare medicală din 27.05.2008 eliberată de dr. Prună Cecilia pe baza referatului medical eliberat de inculpata G***** M****; Rădulescu Gabriel - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 46/05.01.2012 şi referat medical din 10.11.2011; Rizea Constantin - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 9487/29.09.2008 şi 8365/22.07.2009, referate medicale din 07.09.2008 şi 07.07.2009 şi scrisoare medicală din 18.09.2008 eliberată de dr. Maria Pisău pe baza referatului medical emis de inculpata G***** M****; Rizea Viorica - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 11144/10.12.2007, referat medical din 03.12.2007; Roman Ioan - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 5028/25.06.2007 şi 9274/05.11.2007, referate medicale din 18.06.2007 şi 31.10.2007 şi scrisoare medicală din 18.06.2007 eliberată de dr. Zamfir Cornelia pe baza referatului emis de inculpata G***** M****; Sava Steliana - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 735914.07.2008, referat medical din 30.06.2008; Simion Maria, CNP *********5887, certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 3479/14.04.2008, referat medical din 08.04.2008 şi scrisoare medicală din 09.08.2008, ce a fost eliberată de dr. Riza Nicolae pe baza referatului medical al inculpata G***** M****; Simon Radu - certificatele de încadrare în grad de handicap nr. 4934/19.05.2008 şi 5693/22.05.2009, referate medicale din 06.05.2008 şi 28.04.2009 şi scrisoare medicală din 08.05.2008 ce a fost eliberată de dr. Riza Nicolae pe baza referatului medical al inculpata G***** M****; Soare Iulian - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 8365/15.10.2007, referat medical din 15.10.2007; Stanciu Elena - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 10648/25.09.2012, referat medical din 12.09.2012 şi scrisoare medicală din 13.09.2012, eliberată de dr. Săvulescu Gabriela pe baza referatului medical al inculpata G***** M****; Stăncescu Ana - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 5877/29.05.2012, referat medical din 18.05.2012 şi scrisoare medicală din 18.05.2012 eliberată de dr. Străoneanu Florin, ce a fost eliberat pe baza referatului medical al inculpatei G***** M**** şi Stoica Eugenia - certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 10919/27.09.2012, referat medical din 17.09.2012; - cele falsificate de inculpata Roman Paraschiva în privinţa următoarelor persoane: Adam Marian - scrisoarea medicală din 27.06.2011 pretins eliberată de dr. Zamfir Cornelia, Ionescu Florica Camelia - scrisoare medicală din 15.05.2012 pretins eliberată de dr. Zamfir Cornelia; Năstase Aurica - scrisoare medicală din 10.02.2011 pretins eliberată de dr. Zamfir Cornelia şi Stoica Eugenia - scrisoare medicală din 20.09.2012 pretins eliberată de dr. Zamfir Cornelia, În baza art.274 alin.1 Cod proc. penală, obligă inculpaţii la plata sumei de câte 300 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu inculpaţilor A***** J***, B******* E****, Ciobanu Vasilica, Dinu Margareta, Gherghe Ancuţa, Ionescu Florica Camelia, Ivan Elena, Ivan Georgeta, Mihai Stan, Moraru Clementina, Paraschiv Marian, Paraschiv Valentina, Pană Ioana, Rizea Viorica, Sava Steliana şi Voicu Emilia, în cuantum de câte 520 lei pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2017.
Hotarare 331/2017 din 07.07.2017pronuntare la data de 07.07.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2017pronuntarea la data de 20.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2017TERMEN LIPSĂ APĂRARE LA DATA DE 08.06.2017 ORA 09.00
Incheiere de sedinta din 12.05.2017