P**** C*******
Petent CondamnatSentinţa nr. 209 - Admite cererea formulată de petentul P**** C*******. În baza art. 168 C.P. şi art. 166 alin. 1 lit.b CP şi art. 167 C.P., Dispune reabilitarea judecătorească a petentului condamnat P**** C*******, cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 CP rap. la art. 174 -175 lit.i CP cu aplicarea art. 73 lit. b CP, prin sentinţa penală nr. 203/15.10.2004, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 5700/2003, definitivă prin decizia penală nr. 2677/22.04.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1864/2005. În baza art. 275 alin.3 C.p.p. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 31.10.2017.
Hotarare 209/2017 din 31.10.2017Acordă termen la data de 31 octombrie 2017, ora 9.00, pentru ca petentul să facă dovada faptului că a luat legătura cu partea vătămată şi a achitat, cel puţin parţial, despăgubirile către aceasta,
Incheiere de sedinta din 12.09.2017