D****** F***** D****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul D****** F***** D****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă din data de 20.05.2017). În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorie de vehicule, prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i C. pen. din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA sau SC Pieţe SA, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş după evaluarea inculpatului. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei în cursul urmăririi penale iar suma de 200 lei în cursul camerei preliminare şi a judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.04.2018.
Hotarare 1982/2018 din 13.04.2018Amână pronunţarea la 13.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2018