F**** V*******
InculpatRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata FV în sensul înlăturării art. 35 al. 1 C.pen. privind forma continuată a infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 291 al. 1C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru care aceasta fost trimisă în judecată. Condamnă pe inculpata FV, actualmente în arestul PNT Gherla, la pedepsele de : -2 (doi) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art.291 al. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 al.1 C.pen. (două acte materiale) şi art. 396 al. 10 C.p.pen. şi -1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art.291 al. 1C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 35 al.1 C.pen. (două acte materiale) şi art. 396 al .10 C.p.pen.În temeiul art. 38 al.1 C.pen. constată că aceste infracţiuni sunt concurente iar în baza art. 39 al. 1 lit. b şi art. 45 al. 3 C.pen. dispune contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, adică 6 luni închisoare, în total rezultând pedeapsa de: -2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.În temeiul art. 65 C.pen. interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.Menţine măsura arestării preventive a inculpatei.În temeiul art. 72 C.pen. deduce din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 23 februarie 2017 la zi. În temeiul art. 112 al. 1 lit. e şi al. 5 C.pen. rap. la art.291 al. 2 C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpata FV a sumei totale de 91.090 lei. Menţine în vederea confiscării speciale, măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa nr. 151/P/2016 din data de 23.02.2017 a DNA Serviciul Teritorial Cluj asupra apartamentului situat în mun. Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud şi suprafeţei de teren de 21,51/328 parte, bun comun deţinut de inculpată împreună cu soţul său FZ, până la concurenţa sumei de 91.090 lei. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpată la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.05.2017.
Hotarare 177/2017 din 30.05.2017Stabileşte termen pentru pronunţarea soluţiei la data de 30.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2017